Sistemul medical si-a pierdut rabdarea

Poate în niciun alt domeniu nu există o relaÅ£ie mai directă între incompetenţă ÅŸi dezastru ca în medicină. După ce a rezistat cât a rezistat subfinanţării cronice ÅŸi prostiei distuctive, sistemul medical dă semne că a ajuns la capătul răbdării.

Succedând epocii “alimentaÅ£iei raÅ£ionale” a lui Mincu, era “minÅ£ii iraÅ£ionale” postrevoluÅ£ionare pare să fi înfrânt rezistenÅ£a partizanilor din pădurile sanitare. În 22 de ani s-au succedat la conducerea Ministerului Sănătăţii tot atâÅ£ia miniÅŸtri, fiecare cu o altă concepÅ£ie, de multe ori sublimă, dar lipsind cu desăvârÅŸire. În aÅŸa o devălmăşie conceptuală este de mirare că sistemul medical mai respiră. Dacă a reuÅŸit, asta se datorează exclusiv oamenilor din sistem care au acceptat la nesfârÅŸit oprobriul public, diseminat prin mass-media, alături de salariile de mizerie menite să menÅ£ină cultura ÅŸpăgii ca instinct de supravieÅ£uire, dar ÅŸi ca anatemă asupra întregului corp medical întru tăcere vinovată. Când însuÅŸi preÅŸedintele ţării îÅŸi permite să susÅ£ină inepÅ£ii de tipul “40% din diagnosticele medicilor români sunt eronate” sau “medicii se opun reformei”, iar preÅŸedintele CNAS îÅŸi numeÅŸte confraÅ£ii “ticăloÅŸi” pentru a-ÅŸi ascunde propria incompetenţă, devine un act de eroism sau de laÅŸitate să nu dai curs tentaÅ£iei de a-Å£i lua câmpii? În orice Å£ară civilizată, un comportament ca al lui Lucian Duţă ar fi condus la demiterea imediată, numai la noi primul ministru îl mângâie pe părÅ£ile netede ale extremităţii cefalice nu numai pentru că aÅŸa competent nu mai are unde găsi, dar ÅŸi pentru că e din Å£arc de la Videanu.

Mai mult de o cincime din medicii români au plecat din Å£ară în ultimii ani ÅŸi decidenÅ£ilor nu li se pare nimic anormal, posturile în sănătate rămânând blocate deÅŸi cheltuielile salariale nu sunt suportate de la buget. Åži ce dacă nu-s bugetari, ia să le radem ÅŸi lor 25%, că prea mult câÅŸtigă! Stupizenia cu rezistenÅ£a medicilor la reformă capătă astfel ÅŸi mai multă concreteÅ£e: normal că ÅŸi medicii doresc resuscitarea unui sistem muribund, dar asta nu înseamnă să accepte mioritic aberaÅ£iile strecurate ÅŸmechereÅŸte de cuplul de telecinematecă Vlădescu-Păunescu într-un proiect de lege care de altfel pornea de la principii corecte. În loc să ceară corectarea acestuia, preÅŸedintele ţării ÅŸi-a luat jucăriile ÅŸi dezbaterea a rămas fără obiect, iar “ticăloÅŸii” care greÅŸesc jumătate din diagnostice fără reformă.

Cu greu poÅ£i găsi, în acest carusel de miniÅŸtri postdecembriÅŸti ai sănătăţii, măsuri care să fi avut efecte benefice în sistemul sanitar. Privind retrospectiv, mandatele lui Hajdu Gabor ÅŸi Eugen Nicolăescu sunt strălucitoare dacă ne vine neinspirata idee de a le compara cu pârjolul pe care l-a produs Attila Cseke. Corespunzător stării de îngheÅ£ comatos a întregii societăţi, acum e ÅŸi mai bine, că la sănătate nu mai avem ministru deloc. În afară de faptul că că s-a făcut de râs prin numirea pentru două zile a lui Tudor Ciuhodaru în nu ÅŸtiu ce funcÅ£ie science-fiction, nu a avut nicio poziÅ£ie în scandalul Arafat, după cum nici în criza morfinei nu a articulat nicio silabă. Practic, nu există. De această pauză compensatorie după extrasistola Cseke profită domnul Lucian Duţă ca să se plângă cum îl hărÅ£uiesc ÅŸi-l ÅŸantajează firmele de medicamente, anihilându-i ultimele urme de bun simÅ£ ÅŸi competenţă.

Iată de unde provine disperarea: medicii se simt ai nimănui. Nici măcar fermitatea deciziilor ministeriale proaste nu mai există, accentuându-Å£i astfel sentimentul de nesiguranţă. Numiri, demiteri onorifice, proiecte geniale ulterior retrase, ÅŸefi împovăraÅ£i de ticăloÅŸia celor pe care-i păstoresc, toate astea chiar îÅ£i pot stârni nebuneasca idee că nu mai ai ce aÅŸtepta de la “ăştia” ÅŸi trebuie să te descurci singur. De asta anticipez o miÅŸcare de amploare a lumii medicale în lunile care urmează. PoÅ£i accepta să-Å£i închidă spitalele, poÅ£i accepta să-Å£i taie din salariu 25% deÅŸi nu eÅŸti bugetar, poÅ£i accepta să fii înjurat la televizor, dar nu mai poÅ£i fi pasiv când vezi că ministrul doarme în loc să-ÅŸi susÅ£ină sistemul. Când lupul se apropie prea mult, până ÅŸi cea mai umilă oaie dă din copite. Morfina durerii de a fi medic în România era senzaÅ£ia pe care o dădeau guvernanÅ£ii că se zbat să facă ceva pentru sistem. Iar, de ceva vreme, ministerul a uitat s-o achiziÅ£ioneze.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro